„Cititorii Monicăi Pillat vor fi surprinși, cred, de aceste fantezii onirice pline de prospețime. Trei proze între care există coridoare secrete și o singură idee călăuzitoare: oricare dintre noi poate deveni personaj, viața ni se poate transforma pe neașteptate în ficțiune, iar revenirea deplină la ce-am fost nu mai e posibilă. Cărțile sunt viață, viața este ca o carte și, la un moment dat, e greu să le mai distingi.
Un triptic ludic, cu ecouri din romanul-foileton de secol 19. Un joc cu noi, cititorii de azi. Un pahar plin de spumă, ca șampania. Dar să nu ne lăsăm înșelați de aparențe: între capcanele întinse cititorului la fiecare cotitură a narațiunii, cea mai primejdioasă este plasa deasă a melancoliei.
Cel mai mult mi-a plăcut Jocul lui Sebastian Onir, miezul volumului, în care am văzut ecouri din Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, din Pirandello, din Borges și din postmoderniști. E dramatică (ar putea fi chiar dramatizată!) și are vrajă. Alunecarea din realitate în ficțiune și înapoi e făcută cu măiestrie și, în ciuda afinităților cu cei pomeniți, proza e vădit originală. Deghizări dezvoltă triunghiul amoros clasic, dar pendularea personajului Flavia între cele două lumi – una reală și una inventată – este, din nou, scutul contra banalității. Ca și cum încheie simbolic întreaga construcție (scrisul este un ca și cum), accentuând umbrele personajelor.” (Ioana Pârvulescu)
